miercuri, 8 octombrie 2014

Patru luni

Bună seara, bună seara!

Azi am împlinit patru luni și am ținut să vă salut și să vă zic ce am mai făcut eu de când nu ne-am mai văzut. După cum vedeți am crescut, am făcut obrăjorii rotunzi, semn că laptele lui mami este bun și că eu sunt sănătos. Încă nu am fost la alt medic să ne spună, dar curând sper ca toată lumea să se mai liniștească.
Ce mai fac eu la patru luni?A!!! Ceva tare super.Am descoperit că am ceva care se mișcă și cu care pot apuca ce se nimerește în jurul meu. Aceste "ceva-uri" am aflat că se cheamă degețele și sunt tareeeee bune la gust. 
Am descoperit că pot să mă întorc pe o parte și pe alta și că-mi place să stau și pe burtică. Nu prea mult că obosesc.
Ce mai știu? Mai știu să râd și să "vorbesc ". Vorbesc eu mai prescurtat cu a , e , o , dar lumea mă înțelege , mai ales mami și mămaia care mereu mă îndeamnă să le mai spun o "minciunică". Nu ;tiu ce e aia, dar eu le spun a, e , o.
Gata, am obosit. Vă las sănătoși!A, mai era ceva. Uitam...
Hai, pupici de la un pici!

duminică, 7 septembrie 2014

Botezul

Vineri, pe 5 Septembrie, eu, Tudor Teodor am cunoscut Sfânta taină a botezului. Am pornit pe drumul credinței purtat de brațele nașilor mei alături de mami, tati și cei dragi, drum început cu un zâmbet.


Am fost cel mai cuminte prunc, nu am plâns nici măcar în brațele preotului care m-a cufundat în apa sfințită.

Mami a plâns de emoție, tati mă sfătuia din priviri să fiu bărbat. Nu a durat mult, așa că am stat cuminte și la miruit.
Chiar mi-a plăcut ce făcea domnul părinte cu mine, dar mai ales ce spunea, așa că i-am zâmbit tot timpul.

După ce m-a împărtășit și după prima vizită în altar, a urmat petrecerea, care a fost în cadrul restrâns. Am păstrat o feliuță de tort tuturor celor care ar fi vrut să fie lângă mine, dar nu au putut. Știu însă că au fost cu gândul, iar pentru asta le mulțumesc! Ai auzit, Adi?
Gata, vă mai scriu și altă dată.Încă nu m-am refăcut după cât am dansat... în brațele tuturor.
Hai pupici de la un pici!

sâmbătă, 23 august 2014

Un zâmbet cât un soare

Vă place cum râd eu cu gura până la urechi? Păi, cum să nu fiu bucuros, dacă Maya a câștigat pentru mine o consultație la o clinică din București!

Nici dacă primea premiul Herder pentru literatură nu se bucura atât. Doar v-a spus ea că nimic nu-i întâmplător. Mă bucur pentru ea și pentru mami, dar mai ales pentru ea. Știu eu de ce.
Hai, pupici de la un pici!

marți, 5 august 2014

Am fost la bairam

Vedeți, dacă am fost bolnăvior, mamaie nu prea a avut ce să vă spună în ultima săptămână. E cam adevărat, dorm toată ziua, dar nu pentru că sunt eu un somnoros micuț, ci pentru că mami îmi dă fenobarbitalul pe care i l-a prescris nenea doctorul pentru icterul meu. Cred că e bun , dacă am început să mă decolorez. Prea semănam a mic chinezoi.

Dorm, dorm, dar să știți că pe 3 August, când frățiorul meu a împlinit 6 ani, nu am dormit atât de mult. Am fost și eu prezent la bairam. Mamă și ce mai hărmălaie a fost, de a zis mami că nu-i mai trebuie în viața ei să facă vreo aniversare acasă.
Mi-a plăcut tortul...cum arăta, că eu nu am voie, mi-a plăcut și de Alexandru, că a tras aer mult în piept când a suflat, de spuneai că  vrea să stingă Vezuviul, nu o lumânărică de șase ani.
După ce lumea s-a întors la masă, am început și eu să mă conversez cu unul, cu altul. Printr-un  "A", un "O", un zâmbet  le povesteam și eu cam cum e viața de bebel.
Cel mai mult m-am distrat cu mămaie. Nu știu de ce se maimuțărește lumea asta când vorbește cu mine, dar ea e tare nostimă, așa că merită să râd de ea, sau mai bine zis cu ea.

Mamaie este în culmea fericirii, că sunt mai bine, că e mami puțin mai liniștită, că poate vom merge la un nenea doctorul la București. Da, ce-am mai vorbit azi!!!Am obosit. Trec la somn, așa că...
Hai, pupici de la un pici !

duminică, 27 iulie 2014

Sunt bolnavior.

Da, sunt bolnăvior, și sunt în spital. Am răcit, dar nenea doctorul m-a internat pentru că am icter. Acum eu nu prea înțeleg, cum nu înțelege nici mami, de ce nu m-o fi internat săptămâna trecută, când l-am vizitat la cabinetul lui particular. Nu-mi place în spital , mai ales că nu înțeleg ce au niște tanti în alb cu mine de mă înțeapă, așa că mai tot timpul plâng. Să știți că sunt necăjit și din cauza lui mami, pentru că este tare obosită, taree, și mai este și stresată de boala mea. Colac peste pupăză...oare ce-o fi însemnând expresia asta- a mai ieșit la ecografie că am și un rinichi căzut. Ptoză îi spune. O fi de rău?
Uite, ca să nu mai fie mami necăjită, azi i-am zâmbit  tot timpul. Bineînțeles, până m-au înțepat iar tantile cele rele. Vă dăruiesc și vouă un zâmbet de la un pici chinuit. Vă mai scriu și vă țin la curent. Acum trebuie să vină ora de plâns. Dacă știți cumva cum e cu icterul și cu ptoza, să-i scrieți lui mamaie, aici sau unde știți voi.

Hai, pupici de la un pici!

marți, 8 iulie 2014

Prima aniversare

Astăzi am împlinit venerabila vârstă de O LUNĂ. Vedeți ce mare sunt! Mi-au crescut fălcuțele, ceea ce face să am patru kilograme.Sunt  frumos și sănătos, numai că am durerile astea de burtică ce mă disperă, și pe mine și pe mama, care îmi pare rău să vă spun, dar nu a mai dormit cam demult o noapte întreagă.
Să vă spun ce știu eu să fac după o lună. Păi, știu muuulte. Uite, știu să urmăresc cu privirea mâna mamei, știu să sug din suzetă, care nu-mi prea placem dar de,  mai ține de foame, beau ceiuț de colici și sunt cumințel când nu mă doare burtica. Azi recunosc, am făcut o poznă mici,mică.Am facut pipi pe patul lui nenea doctorul. A , uitam, îmi place și muzica de bebei, și vocea lui Maya. Gata, am obosit. Plec la nani.
Hai, pupici de la un pici!

marți, 24 iunie 2014

Prima băiță



Azi am făcut cunoștință cu apa. La început m-am speriat, nu prea știam eu ce se întâmplă, și chiar dacă îmi aducea aminte de lumea din care abia venisem, nu prea mi-a plăcut, așa că am început să fac gălăgie.
Mami, însă a început să-mi vorbească, blând, cu dragoste, așa cum a făcut timp de nouă luni, în timp ce buni mă spăla, așa ca am uitat repede să mai plâng. Am zâmbit, chiar,  trebuia sa dau bine pe camera cu care mă filma tati, nu-i așa.

Și am mai făcut ceva, ca pe vreme copilăriei din burtică. Am început să sug din scutecel. Ce vreți , de atâta efort, mi s-a făcut foame.

Cam atât de la prima băiță.În concluzie...mi-a plăcut, am obosit, am păpat, apoi am adormit subit.
Hai, pupici de la un pici!